“AMAGIRE” SAU POVESTEA UNUI CANTEC - sursa: http://www.rochris.ro/

De ceva timp, am incheiat un act de colaborare cu Chris (daca pot sa spun asa:D, defapt nu am incheiat nici-o intelegere, ci doar am pus la sectiunea PRIETENI, link-ul blog-ului celuilalt... - o fi shi asta colaborare, nu?. sa nu cumva sa ziceti Nu, ca va conving cu cartea de sociologie:))...ei bine, lasand gluma, am ales sa facem acest lucru!)

Azi, intrand pe blog-ul prietenului meu, am vazut acest articol publicat! Mi se pare foarte interesant, asa ca am ales sa public si eu cateva fracmente din el, daca nu tot, oricum varianta intreaga o gasiti aici: http://www.rochris.ro/

Stau si ma intreb: care sa fie secretul acestui cantec,(este vorba despre cantecul: "AMAGIRE") mi-as dori sa mai scriu unul care sa aiba, in timp, acelasi impact. Atunci cand l-am compus, cu multi ani in urma, nici prin gand nu-mi trecea ca il voi canta vreodata in fata oamenilor. Pur si simplu mi-am eliberat emotia si framantarea, cantandu-l.

Imi amintesc perfect, era vara lui 1993, eram la Costinesti (am lucrat toata vara aceea acolo, din mai pana in septembrie), si cred ca stiti si voi cum e Costinestiul in timpul verii. Ai impresia ca toti tinerii patriei se aduna acolo sa-traiasca viata la maxim. Avizi de distractie, aglomeratie, zgomot, bautura si … absolut orice, fara nici o restrictie, in Costinesti nimic nu te impiedica sa faci ce vrei. Si fiecare profita, ca si cand acolo ar fi singurul loc unde fericirea exista, ca si cand timpul nu ar mai avea aceeasi ”intensitate” dupa ce ai plecat de acolo. Acolo relatiile sunt de o saptamana, de o noapte sau chiar mai putin. Acolo muzica bubuie din discoteci pana dimineata. Acolo singurele momente de relativa liniste sunt undeva inainte de amiaza. Acolo, sintagma “traieste-ti clipa” e mai valabila decat oriunde in alt loc. Si orice ti-ar trece prin cap, ai voie sa experimentezi.

Si parte din acest tablou am fost si eu. Eram in centru. Totul imi era permis si profitam de asta. Si totusi, totul mi se scurgea printre degete. Vedeam asa de clar acest lucru. Mergeam pe aleea care ducea la vila in care eram cazat si mintea mea am deslusit un refren pe care nu-l mai auzisem niciodata dat totusi imi parea foarte cunoscut; “spune, de ce tot alergi, spune, ce vrei sa culegi; pierzi, ratacind, ani intregi, in nestire …”. L-am alungat, speriat, dar el a revenit si mi-a inundat creierul, ca o obsesie.

Ajuns in camera mea, am scris cateva fraze pe un carnetel pe care-l mai pastrez si acum.

“…amagirile vin, tiptil, una cate una, si se furiseaza usor prin sparturile zidurilor gandurilor noastre, strecurand, din loc in loc, din buzunarele lor secrete, cate o infima picatura de otrava, pe universul nostru cenusiu. Apoi, profitand de faptul ca franghia ignorantei noastre sta mai totdeauna libera, coboara, nebagate in seama, in adancime si tes acolo, timp indelungat, draperii grele pe care le agata, cu mare arta, peste ferestrele constiintei. La sfarsit, multumite ca si-au facut bine treaba, pleaca de la noi cu mare zarva, razand zgomotos. Stupefiati, le privim indepartandu-se, asurziti de larma lor ascutita, … bine ca au plecat… De dupa gratii, ne face cu ochiul, Marea Dezamagire.”

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Chiar daca decizia mea constienta de a-mi schimba viata a venit cateva luni mai tarziu, cred si azi ca inoirea fiintei mele a inceput in acest punct. Odata cu versurile catecului care in urmatoarele zile a prins contur. “… ne mintim zi de zi ca am fost, ca vom fi… si uitam mult prea des sa mai fim ” , “alergam dupa nori, alergam dupa vant, si deschidem, tarziu, pumnii goi…” Da, trebuie sa marturisesc ca, fara sa vreau, acest cantec si-a pus, in timp, pecetea si peste sufletul meu. Pentru a-mi aminti, in fiecare moment ca “fara Isus, toate sunt amagire…”